Guvernul introduce o nouă cheltuială pentru companii

Guvernul introduce o nouă cheltuială pentru companii
Publicat: 12/01/2014, 19:01
Actualizat: 07/09/2019, 14:46

Companiile vor fi nevoite să își certifice începând cu acest an declarația de impozit pe profit, respectiv formularul 101.

Certificarea este obligatorie și trebuie făcută de către un consultant fiscal.

„Declarațiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condițiile legii, cu excepția celor pentru care este obligatorie auditarea”, se arată în Codul de Procedură Fiscală.

Măsura a fost introdusă în urmă cu șase ani și amânată prin mai multe acte normative.

Astfel, certificarea fiscală a fost suspendată până în ianuarie 2010 prin OG 19/2008, apoi până la începutul anului 2013, prin OUG 35/2011. În 2012, termenul de aplicare a mai fost amânat cu un an. De atunci, Guvernul nu a făcut nicio modificare.

Totodată, un reprezentant al Biroului de Asistență Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a confirmat pentru portalul Avocatnet.ro intrarea în vigoare a prevederii și obligativitatea persoanelor juridice de a face această certificare până la data de 25 martie 2014.

Raportul de certificare va cuprinde o scurtă prezentare a companiei, valoarea pragului de semnificație, mențiuni referitoare la pierderea fiscală din anul/anii anteriori raportată în anul în care se certifică declarația anuală de impozit pe profit, elemente care au fost supuse verificării conform titlului II „Impozit pe profit” din Codul Fiscal, eventuale ajustări propuse față de declarația supusă inițial certificării, precum și opinia consultantului fiscal referitoare la declarația anuală de impozit pe profit ce a fost supusă verificării, arată specialiștii.

Costul acestor certificări nu este însă cunoscut deoarece nu există în prezent normele de aplicare a procedurii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?